Huadian Oltenia: A fost semnat cu chinezii acordul pentru construirea unui grup energetic la Rovinari

A fost semnat acordul cu investitorii de la China Huadian Engineering pentru construirea unui nou grup energetic cu o capacitate de 500 de MW la Termocentrala Rovinari.

termocentrala rovinari investitii

Mai exact, astazi s-a semnat acordul pentru infiintarea companiei cu capital mixt de tip Independent Power Producer. La eveniment a fost prezentă atat Conducerea CE Oltenia, reprezentată de managerul Laurenţiu Ciurel, cat si preşedintele companiei chineze, care va veni in weekend in Gorj.

Investitia va fi de aproximativ 1 miliard de dolari, iar lucrarile conform graficului proiectului, vor incepe din primavara 2015. Construcţia unei astfel de termocentrale durează între trei şi trei ani şi jumătate.

Noua termocentrală va funcţiona pe bază de lignit şi va fi construită pe amplasamentul a două blocuri energetice ale Complexului Energetic Rovinari, în prezent dezafectate.

Potrivit CE Oltenia, unitatea va fi echipată cu tehnologie modernă, astfel că preţul la care va produce electricitatea va fi printre cele mai mici dintre toate termocentralele din România.

Companie mixtă româno-chineză se va numi Huadian Oltenia. In 2015 se va obţine autorizaţia de construcţie, investitia securinzând mii de locuri de muncăm, dar si creând alte 1000 de locuri de munca, precum si înfiinţarea a altor 150 necesare funcţionării, conform CEO.

Grupul energetic de 600MW va fi contruit dupa standarde moderne, cu toate investiţiile de mediu necesare, în strat fluidizat. Din investitia de un milliard de euro, aportul CEO va fi de 100 milioane de euro. Partenerii din China s-au obligat să vândă la export 80% din energia care se va produce.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Comentariile pe care le considerăm nepotrivite ( de exemplu NECIVILIZATE, ACUZAȚII, INJURII sau CALOMNII împotriva unor persoane fizice sau juridice, pro sau contra unor POLITICIENI sau PARTIDE POLITICE, XENOFOBE, SPAM, OFFTOPIC, FLAME, ILEGALE, ADULT) vor fi șterse sau vor fi editate. De ce este necesar acest regulament ? Fiindcă dorim o comunicare constructivă, dar legală și pozitivă, o altfel de mentalitate, o comunitate de prieteni în care să ne reîntoarcem întotdeauna cu plăcere. Mulțumim pentru întelegere.