Marcel Romanescu a câștigat alegerile pentru funcția de primar al municipiului Târgu Jiu

Marcel Romanescu a câștigat alegerile pentru funcția de primar al municipiului Târgu Jiu, fiind votat de 51,72% dintre alegătorii (peste 12200 voturi) prezenți la urne ( prezența la vot în Târgu Jiu a fost de 29,92 % din totalul alegătorilor cu drept de vot).

„Nu mă așteptam să fie o victorie atât de lejeră. Trebuie să le mulțumesc târgujienilor, membrilor familiei mele și membrilor familiei politice. Târgujienii sunt liberi și au avut posibilitatea să voteze cu cine au dorit, fără constrângeri. Este un rezultat istoric pentru oraș. Astăzi mă pot bucura, însă pentru mine lucrurile de acum înainte încep să fie dificile, pentru că în mandatul de primar nu trebuie să îi dezamăgesc nici pe cei care m-au ales și nici pe ceilalți cetățeni, indiferent cu cine au votat”, a precizat Marcel Romanescu pentru presă.

Contracandidatul principal, Aurel Popescu ( primar interimar al municipiului; fostul primar Florin Cârciumaru, aflat la al cincilea mandat de primar, a renunțat la funcție, deoarece a obținut în decembrie 2016 un mandat de senator) de la PSD ( partid din care au făcut parte, din 1989 până în prezent, toți primarii municipiului), a primit 34,75% din voturile alegătorilor prezenți la urne (aproximativ 8200 voturi).

Pe locul 3 s-a clasat candidatul independent Viorel Caragea, cu un procent de 4,62% (1.091 de voturi), iar Radu Miruţă de la USR pe locul 4 cu 4,14% ( 979 de alegători).

Eduard Lădaru (candidat ALDE) s-a clasat pe locul 5 cu un procent de 2,15% (509 voturi), Daniela Grădinaru de la PMP pe locul 6 cu un procent de 1,52% (359 alegători), iar Gheorghe Caralicea ( candidat independent) s-a clasat pe locul 7, cu un procent de 1,05% (250 de alegători).


Acest articol este inclus in categoriile Stiri, Târgu-Jiu. Data publicării : luni, 12th iunie 2017.