S-a descoperit un sit arheologic roman pe drumul DN66

S-a descoperit un sit arheologic in timpul lucrărilor de reabilitare a Drumului Național 66 din județul Gorj.

Lucrările au reînceput în urmă cu mai puțin de o lună și vor suferi modificări majore, din cauza faptului că vestigiile arheologice se află de o parte și de alta a drumului. Constructorul trebuie să prevadă casete speciale pentru delimitarea zonei istorice.

Pe o latime de trei metri, de-o parte și de alta a drumului național, au fost descoperite țigle, cărămizi romane, fragmente ceramice de la diferite vase, sticlă, cât și piroane de fier din epoca romană din sec. 2-3 după Hristos.

După terminarea lucrărilor arheologice, specialiştii muzeului vor face propunerile necesare pentru protejarea obiectele vestigiilor găsite.

sit arheologic DN66

Săpăturile arheologice se efectuează în zona sitului Castrului Roman, de pe raza oraşului Bumbesti Jiu, pentru a se da undă verde începerii lucrărilor de modernizare a DN 66. În urma lucrărilor efectuate au ieşit la iveală fragmente ceramice şi de vase din perioada romană, dar cea mai mare supriză a constituit-o găsirea unor ziduri romane.

„Efectuăm săpături preventive pentru a se putea continua lucrările la tronsonul Rovinari- Bumbeşti Jiu. Facem mai multe secţiuni şi până în prezent am găsit fragmente ceramice de cărămizi romane, de ţiglă, de vase şi, cel mai important, am mai găsit ziduri romane. Realizăm aceste săpături pentru descărcarea de sarcini arheologică“, a spus Gheorghe Calotoiu, şeful şantierului arheologic.

La finalul lucrărilor arheologice, specialiştii vor propune măsurile necesare în vederea protejării descoperirilor. Astfel, este posibil ca drumul să fie realizat pe o altă rută.

Gheorghe Calotoiu spune că „vestigiile găsite trebuie protejate şi se vor găsi soluţii de ocolire a acestora, care vor fi păstrate in situ în această zonă din Bumbeşti Jiu, pentru că aici ne aflăm, de fapt, într-o aşezare civilă romană de secolele II-III după Hristos“. Lucrările sunt efectuate cu lucrători ai firmei care se ocupă de modernizarea drumului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Comentariile pe care le considerăm nepotrivite ( de exemplu NECIVILIZATE, ACUZAȚII, INJURII sau CALOMNII împotriva unor persoane fizice sau juridice, pro sau contra unor POLITICIENI sau PARTIDE POLITICE, XENOFOBE, SPAM, OFFTOPIC, FLAME, ILEGALE, ADULT) vor fi șterse sau vor fi editate. De ce este necesar acest regulament ? Fiindcă dorim o comunicare constructivă, dar legală și pozitivă, o altfel de mentalitate, o comunitate de prieteni în care să ne reîntoarcem întotdeauna cu plăcere. Mulțumim pentru întelegere.