Spectacole și torțe aprinse în Târgu Jiu, sărbătorind Unirea Principatelor Române

Astăzi se sărbătorește Unirea Principatelor Române, zi care a fost declarată, începând din acest an, ca zi liberă naționala. Chiar dacă de data aceasta a fost sâmbăta și deci oricum era liberă, și chiar dacă este o vreme ploioasă, se vor organiza totuși mai multe manifestări pentru a serba 156 de ani de la acest eveniment de importanță istorică și națională.

Așadar, pe 24 ianuarie 2015, programul evocator din Târgu Jiu va fi următorul:

ora 17:00 – Spectacol de muzica populară al ansamblului profesionist Doina Gorjului

ora 17:55 – Plecarea cu torțe de la Masa Tăcerii

ora 18:15 – Intrarea cu torțe în Piața Prefecturii, alocuțiuni de deschidere și evocatoare, moment muzical și coregrafic al Teatrului Dramatic Elvira Godeanu, intitulat „Hai să dăm mână cu mână”, urmat de Hora Unirii și retragerea cu torțe.

unirea principatelor romane targu jiu

Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unirea statelor : Moldova și Țara Românească.

Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări.

Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii.

Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală.

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică.

După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Comentariile pe care le considerăm nepotrivite ( de exemplu NECIVILIZATE, ACUZAȚII, INJURII sau CALOMNII împotriva unor persoane fizice sau juridice, pro sau contra unor POLITICIENI sau PARTIDE POLITICE, XENOFOBE, SPAM, OFFTOPIC, FLAME, ILEGALE, ADULT) vor fi șterse sau vor fi editate. De ce este necesar acest regulament ? Fiindcă dorim o comunicare constructivă, dar legală și pozitivă, o altfel de mentalitate, o comunitate de prieteni în care să ne reîntoarcem întotdeauna cu plăcere. Mulțumim pentru întelegere.